Orgoliul este cea mai scumpă prostie pe care o plătește omul cu toată viața lui.
A distrus familii, a rupt prietenii, a aruncat în aer căsnicii, a îndepărtat părinți de copii și a umplut
 lumea de oameni singuri, supărați și nefericiți.
Nu diavolul strică tot.
Orgoliul strică tot.
Orgoliul e vocea aia care îți spune:
„Nu-i cere iertare.”
„Nu-l suna tu primul.”
„Nu recunoaște că ai greșit.”
„Nu-l ierta, lasă-l să sufere.”
Și tu, ca un orb, îl asculți… și pierzi oameni pe care îi vei căuta toată viața.
Nu pentru că nu te-au iubit,
ci pentru că nu ai știut să spui un simplu „iartă-mă”.
Adevărul dur este acesta:
Oamenii nu pierd ce e al lor.
Oamenii pierd ce nu au știut să prețuiască.
Orgoliul nu te face puternic.
Te face singur.
Te face rece.
Te face un om care ajunge să-și plângă viața în tăcere, dar nu recunoaște nimic cu voce tare.
Știi care este culmea?
Când e prea târziu, îți dai seama cât de ieftină era mândria și cât de scump era omul pe care l-ai pierdut.
Dacă există cineva în viața ta cu care nu mai vorbești din orgoliu,
să știi ceva dur, dar real:
nu ai un dușman.
Ai un demon în tine care nu te lasă să fii fericit.
Smerenia vindecă ce mândria rupe.
Un cuvânt bun repară ce ura a stricat.
Un „iartă-mă” aduce înapoi ce ai crezut că e pierdut.
Nu mai hrăni orgoliul.
El te va îngropa viu.
 
Hrănește smerenia – ea te va ridica.