✞ ✞ ✞
Postul – cea mai veche poruncă din Lege
„Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai necesar este în afara Raiului.
Dacă era de folos leacul înainte de rană, cu atât mai de folos este după rană.”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
Din Sfânta Scriptură știm că, după ce Dumnezeu l-a creat pe Adam, l-a așezat în Rai, „în gradina cea din Eden ca să o lucreze și să o păzească.” Atunci a dat prima și singura poruncă: „Din toți pomii din Rai poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” Apoi Domnul a creat-o pe Eva iar cei doi erau în comuniune unul cu altul, cu întreaga creație și cu Dumnezeu. Dar a venit ispita diavolului și neascultarea de porunca lui Dumnezeu i-a dus la păcat, iar păcatul i-a dus la căderea din starea inițială. După ispită au văzut că sunt goi, atât fizic dar mai ales în structura ființei lor și s-au ascuns.
În răcoarea serii s-a auzit întrebarea: „Adame unde ești?” Aceeași întrebare își prelungește ecoul până în zilele noastre către fiecare om care cade în păcat.
Răspunsul nostru la această întrebare poate fi acela al fiului risipitor – venirea în sine și întoarcerea la Tatăl iertător, prin ridicare, schimbare, înnoire și pocăință. Știm cu toții că „Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu.”
Postul înseamnă, prin definiție, abținere totală sau parțială, pentru o perioadă de timp, de la anumite mâncăruri sau băuturi. Acesta este postul pe care este obligat să îl țină omul sănătos. Sunt persoane care, în funcție de vârstă, boală, condițiile de muncă pot primi de la preotul duhovnic anumite dezlegări.
Este evident că abținerea de la anumite mâncăruri trebuie să aducă de la sine și abținere de la păcate. Dacă poți să te abții să nu mănânci, atunci și sufletul să se abțină de la rău, dar și gura, ochii, urechile, gândurile, inima și toată ființa ta.
Postul de bucate nu folosește decât ca dietă, dar important este să renunți la păcate și să iertăm din inimă celor ce ne-au greșit. Dacă e pocăință atunci să fie și iertare. Pocăința nu înseamnă să îți plângi propriile păcate sau să părăsești Biserica și să te înregimentezi în structura altor culte religioase. Pocăința înseamnă să te așezi în rânduială cu tine însuți, cu oamenii cărora le-ai greșit și mai ales cu Dumnezeu.
În argumentarea celor spuse aș vrea să adaug cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” (Matei 6, 14-21)
✞ ✞ ✞
